România se plânge de ani de zile că nu are suficienți medici. Politicienii vorbesc despre criza din sănătate, managerii despre deficitul de personal, iar pacienții așteaptă luni întregi pentru investigații și tratamente. Cu toate acestea, de fiecare dată când un medic valoros încearcă să schimbe ceva, sistemul pare să reacționeze exact invers decât ar trebui.
Demisia medicului gastroenterolog Dr. Grada Sebastian de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad este încă un semnal de alarmă pe care, cel mai probabil, nimeni dintre cei aflați la conducerea sistemului nu îl va auzi.
După aproape un deceniu de activitate în cadrul spitalului și ani investiți în dezvoltarea endoscopiei intervenționale, medicul pleacă dezamăgit. Nu pentru că nu ar mai avea pacienți. Nu pentru că nu ar mai avea nevoie de medicină. Nu pentru că a abandonat sistemul public.
Pleacă pentru că, după propriile afirmații, a înțeles ceea ce mulți profesioniști din România descoperă mai devreme sau mai târziu: într-un sistem sufocat de orgolii, interese și rezistență la schimbare, performanța este adesea tolerată doar atât timp cât nu deranjează pe nimeni.
De peste 30 de ani, România pierde medici. Am asistat neputincioși la exodul a zeci de mii de specialiști formați pe banii statului român și valorificați ulterior de spitalele din Occident. Ne-am obișnuit să spunem că pleacă pentru salarii mai mari. Este explicația comodă.
Realitatea este însă mult mai dureroasă.
Mulți pleacă pentru respect. Pentru șansa de a profesa într-un mediu în care competența este apreciată, nu privită cu suspiciune. Pentru că vor să construiască fără să fie împiedicați la fiecare pas de interese personale, grupuri de influență și mentalități rămase captive în trecut.
În timp ce guvernanții organizează conferințe despre reformă, iar ministerele produc strategii și rapoarte, în spitale continuă să se consume aceeași dramă: oamenii care trag sistemul înainte sunt lăsați singuri până când renunță.
Apoi toată lumea se declară surprinsă.
Nimeni nu răspunde.
Nimeni nu este vinovat.
Nimeni nu explică de ce un medic care a investit ani din viața sa pentru a dezvolta servicii medicale într-un spital public ajunge să plece dezamăgit.
Poate că cel mai grav nu este faptul că pleacă un medic.
Poate că cel mai grav este faptul că astfel de plecări au devenit normale.
România nu mai pierde doar specialiști. Pierde oameni care încă mai cred că lucrurile pot fi schimbate. Iar atunci când și aceștia aleg să plece, nu mai vorbim despre un accident sau despre un caz izolat.
Vorbim despre eșecul unui sistem.
Un sistem care cere sacrificii, dar oferă prea rar sprijin.
Un sistem care se plânge că nu are specialiști, dar care, prea des, îi împinge singur spre ușă.
Iar când ultimii oameni dispuși să construiască vor pleca, politicienii vor găsi probabil aceeași explicație convenabilă: că medicii au ales altceva.
Nu. În multe cazuri, România este cea care îi pierde.
Și, uneori, îi pierde cu bună știință.
D M
Comentarii (0)