Acum două săptămâni am făcut o sesizare către Compania de Apă Arad. Nimic spectaculos. O gură de canal deteriorată, gata să se surpe, într-o zonă rezidențială din Arad. De luni bune îmi testam suspensiile mașinii trecând peste ea și, într-un moment de spirit civic inconștient, am decis să anunț direct instituția responsabilă. Fără postări dramatice pe Facebook, fără live-uri și fără „România lucrului bine făcut”, direct la sursă.
După câteva zile apar câțiva domni de la compania respectivă. Inspectează zona, ridică capacul canalului și, dintr-odată, atmosfera se schimbă. Parcă descoperiseră o comoară. Verdictul vine rapid și ferm: „Nu e al nostru.” Atât! Mister rezolvat. Canalul devenise practic obiect fără stăpân.
Îi întreb, ca simplu cetățean ce ar trebui să fac acum? Să încep investigații? Să aflu singur al cui e canalul?
Pentru că, naiv fiind, aveam impresia că un canal aparține… companiei de apă……
Mi s-a explicat elegant că nu ține de ei și că nu au ce face. Au plecat liniștiți, iar canalul a rămas în continuare pregătit să înghită, la un moment dat, o roată, o mașină sau poate răbdarea altui cetățean.
După câteva zile mă sună o doamnă de la Compania de Apă Arad. Foarte politicoasă, îmi spune că, în urma „investigațiilor”, au constatat că acel canal nu este în responsabilitatea lor. Nu mi-a spus însă nici cine răspunde, nici unde să mă adresez mai departe. Practic, problema exista, dar aparținea universului paralel administrativ.
Apoi vine întrebarea de aur: „Doriți răspunsul și în scris sau este suficient telefonic?” Am făcut o scurtă pauză și am răspuns ferm că vreau în scris, moment în care, probabil, în birouri s-a auzit muzica din filmele de suspans.
Zilele trec. Răspunsul scris nu vine. Dar vine altceva!
Astăzi trec întâmplător prin zonă și surpriză: opt oameni lucrau de zor exact la acel canal, Iar pe autospecială scria mare și frumos Compania de Apă Arad.
Și acum stau și mă întreb: Canalul și-a schimbat proprietarul peste noapte? A avut loc o revelație administrativă, sau pur și simplu, când un cetățean insistă suficient și cere răspunsuri oficiale, lucrurile devin brusc… rezolvabile?
Poate că asta este adevărata lecție despre administrația locală: problemele nu se rezolvă până când cineva refuză să renunțe
D M
Comentarii (0)